15

orașele continue 1. Orașul Leonia se reface în fiecare zi: în fiecare dimineață, populația lui se trezește în cearșafuri proaspete, se spală cu săpunuri abia scoase din ambalaj, îmbracă halate nou-nouțe, ia cutii de conserve intacte dintr-un frigider de ultimă oră, ascultând cele mai noi litanii la ultimul model de aparat.

pe trotuare, înfășurate în saci curați de plastic, resturile Leoniei de ieri așteaptă carul gunoierului. Nu doar tuburi storcite de pastă de dinți, becuri arse, ziare, recipiente, ambalaje, materiale folosite, ci și boilere, enciclopedii, piane, servicii de porțelan; opulența Leoniei se măsoară nu atât după lucrurile fabricate vândute cumpărate în fiecare zi, cât după lucrurile aruncate în fiecare zi, pentru a le face loc celor noi. Astfel încât te întrebi dacă adevărata pasiune a Leoniei este cu adevărat, așa cum se zice, să se bucure de lucruri noi și diferite, sau nu cumva, mai degrabă, să arunce, să îndepărteze, să se curețe de o impuritate cronică. Cert este că gunoierii sunt tratați ca niște îngeri, iar sarcina lor de a înlătura resturile existenței de ieri este înconjurată de un respect tăcut, ca un rit care inspiră cucernicie – sau poate doar pentru că, odată aruncate lucrurile, nimeni nu mai vrea să se gândească la asta.

nimeni nu se întreabă unde-și duc în fiecare zi gunoierii încărcătura: în afara orașului, cu siguranță; dar în fiecare an orașul se extinde, iar gunoierii trebuie să meargă tot mai departe; numărul lucrurilor aruncate e din ce în ce mai impresionant, iar grămezile se înalță, se stratifică, se desfășoară pe un perimetru mai vast. La asta se adaugă faptul că, pe măsură ce Leonia devine mai performantă în arta de a fabrica materiale noi, gunoiul își îmbunătățește și el substanța, rezistă la scurgerea timpului, la intemperii, la fermentație, la combustie. O fortăreață de rămășițe indestructibile înconjoară Leonia, o domină din toate părțile, ca un zid de munți.

ca urmare, cu cât Leonia aruncă mai multe lucruri, cu atât adună mai multe; solzii trecutului său se sudează într-o platoșă ce nu se poate scoate; reînnoindu-se în fiecare zi, orașul se păstrează întreg în singura sa formă definitivă: cea a gunoaielor de ieri, care se depun peste gunoaiele de alaltăieri și din toate zilele și anii și luștrii.

murdăria Leoniei ar invada, încetul cu încetul, întreaga lume, dacă nesfârșita sa groapă de gunoi n-ar fi presată, dincolo de coama ultimului munte, de gropile de gunoi ale altor orașe, care, la rândul lor, împing în lături alți munți de gunoaie. Poate că lumea întreagă, dincolo de hotarul leoniei, este acoperită de cratere de gunoaie, fiecare având în centru o metropolă într-o continuă erupție. Hotarele dintre orașe străine și vrăjmașe sunt bastioane infecte, în care resturile se sprijină reciproc, se acoperă, se amestecă.

pe măsură ce se înalță, crește și pericolul de prăbușire: e suficient ca un borcan, un cauciuc vechi, o damigeană cu împletitura deșirată să se rostogolească de pe o latură a Leoniei, și o avalanșă de pantofi desperechiați, de calendare din anii trecuți, de flori uscate va cufunda orașul în propriul trecut, pe care în zadar a încercat să îl refuze, amestecat cu cel al orașelor vecine, curățate, în sfârșit: un cataclism va nărui sordidul lanț muntos, va șterge orice urmă a mereu primenitei metropole. Orașele din jur sunt toate pregătite, vor trece cu tăvălugul ca să niveleze solul, să se extindă în noul teritoriu, să se lărgească, să ducă mai departe de ele noile lor gropi de gunoi.

Italo Calvino, Orașele invizibile

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s