24

orașele continue 5. Ca să-ți vorbesc despre Pentesilea, ar trebui să încep prin a-ți descrie intrarea în oraș. Tu cu siguranță îți închipui că vezi înălțându-se în câmpia prăfoasă zidurile de apărare, că te apropii pas cu pas de poarta păzită de grăniceri care se uită pieziș la traista ta. Atâta timp cât n-ai ajuns în el, ești în afara lui; treci pe sub o arcadă și te afli înăuntrul orașului; consistența lui te înconjoară; dacă-i urmezi traseul colțuros, și se arată desenul cioplit în piatra lui.

dacă așa crezi, te înșeli: la Pentesilea e altfel. De ore întregi înaintezi și nu ți-e limpede dacă ești în mijlocul orașului sau tot afară. Asemenea unui lac cu maluri joase care se pierde în bălți, Pentesilea se întinde pe mile întregi, ca o zeamă de oraș diluată în câmpie: construcții palide care stau spate-n spate pe maidane zbârlite, printre garduri de lemn și acoperișuri de tablă. Din când în când, la marginea străzii, o adunătură de construcții cu fațade sărăcăcioase, foarte înalte sau foarte joase, ca un pieptene cu dinții rupți, pare să arate că de acolo înainte ochiurile cetății se strâng. Dar mergi înainte și întâlnești alte locuri nedeslușite, apoi o suburbie ruginită de ateliere și depozite, un cimitir, un bâlci cu carusel, un abator, apuci pe o stradă cu prăvălii dărăpănate, care se pierde printre urmele câmpiei pleșuve.

oamenii cu care te-ntâlnești, dacă-i întrebi „Spre Pentesilea?”, fac un gest împrejur, de nu înțelegi dacă vor să spună „Aici”, ori „Mai încolo”, sau „De jur-împrejur”, sau, dimpotrivă, „În partea cealaltă”.

  • orașul, insiști să întrebi.
  • noi venim aici ca să muncim în fiecare dimineață, îți răspund unii, iar alții: Noi ne-ntoarcem aici ca să dormim.
  • dar în ce parte a orașului se trăiește? întrebi.
  • trebuie să fie, zic ei, într-acolo – iar unii ridică brațul oblic, spre o formațiune compactă de poliedre opace, la orizont, în timp ce alții arată, în spatele tău, spectrul altor culmi.
  • prin urmare, am trecut de ea fără să-mi dau seama?
  • nu, încearcă să mergi mai departe.

așa că tu continui, trecând de la o periferie la alta, și vine și vremea să pleci din Pentesilea. Întrebi care e drumul de ieșire din cetate; parcurgi înapoi seria de suburbii împrăștiate ca un pigment lăptos; vine noaptea; se luminează ferestrele, ici mai rare, colo mai dese.

ai renunțat, nu mai încerci să înțelegi dacă, ascunsă în vreun pliu sau rid al acestui perimetru ciobit, există o Pentesilea care să poată fi recunoscută și rememorată de cine a mai fost pe-aici, sau dacă Pentesilea nu e decât propria ei periferie și își are centrul pretutindeni. Întrebarea care începe acum să-ți dea târcoale e mai tulburătoare: în afara Pentesileei, există oare un afară? Nu cumva, oricât ai încerca să te îndepărtezi de oraș, nu faci decât să treci dintr-un limb într-altul, fără să poți ieși?

Italo Calvino, Orașele invizibile

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s