38

populația Romei, o fărâmă din ceea ce fusese odată, trăia în așezări separate: una pe Capitoliu, unde se înălțase cândva masivul Templu al lui Jupiter, o alta aproape de Lateran, al cărui vechi palat imperial fusese dăruit episcopului Romei de Constantin, și o alta în jurul Bazilicii Sfântul Petru din secolul al IV-lea, transformată în dărâmături. Între aceste locuri, se întindea un deșert de ruine, cocioabe, câmpuri pline de fragmente de piatră și moloz și mormintele martirilor [1]. Oile pășteau în Forum. Bătăuși înarmați, unii dintre ei aflați în solda familiilor puternice, alții acționând de capul lor, se plimbau țanțoși pe străzile murdare, iar răufăcătorii pândeau de dincolo de zidurile orașului. Nu exista practic nici o industrie, ci doar un negoț foarte restrâns, nici o clasă prosperă a meșteșugarilor sau muncitorilor calificați, nici mândrie civică și nici măcar perspectiva libertății civice. Una dintre puținele întreprinderi serioase consta în extragerea clemelor metalice care susținuseră laolaltă zidurile clădirilor antice și răzuirea straturilor subțiri de plăci de marmură pentru a fi reutilizate în construcția bisericilor și a palatelor.

 

[1] vezi constatarea melancolică a lui Poggio din De varietate fortunae: „Dacă urmărești cu privirea… culmile orașului, observi că spațiul gol este întrerupt numai de ruine și grădini.”

* vezi și Spiro Kostof: The City Assembled, The City Edge, Preliminaries / mai sus, 40.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s