88

când eram copii, jucam în Orașul Ambasadei un joc cu monede și cu resturi în formă de semilună, de mărimea unei monede, luate dintr-un atelier. Făceam asta întotdeauna în același loc, lângă o anumită casă, dincolo de piață, pe o stradă lăturalnică, în pantă, cu locuințe de închiriat, unde culorile reclamelor se estompau sub bolțile de iederă. Jucam în lumina atenuată a acelor ecrane vechi, lângă un zid pe care îl botezasem după obiectele cu care ne jucam. Îmi amintesc cum învârteam pe muchie o monedă grea de doi sou și cum cântam, în timp ce se mișca: „Răsucește, apleacă, rât de porc, rază de soare”, până se bălăngănea și cădea. Fața pe care o arăta moneda și cuvântul la care ajunsesem atunci când mișcarea înceta se combinau ca să desemneze o răsplată sau o pedeapsă.

China Miéville, Orașul Ambasadei

87

the Greeks and Romans had never bothered about the future but had tried to establish their paradise right here upon the earth…

then came the other extreme of the Middle Ages when man built himself a paradise beyond the highest clouds and turned this world into a vale of tears for high and low…

the Renaissance was not a political or a religious movement. It was a state of mind. In the Renaissance men no longer concentrated all of their thoughts and their efforts upon the blessed existence that awaited them in Heaven. They tried to establish their paradise upon this planet, and truth to tell, they succeeded in a remarkable degree.

Hendrik Van Loon

86

își dădu seama că înfrânsese orașul. Se ghemui pe acoperiș (o clădire despre care nu știa ce hram poartă) și se uită peste Londra într-un unghi din care orașul nu fusese niciodată văzut. Înfrânsese conspirația arhitecturii, tirania prin care clădirile pe care femeile și bărbații le construiseră puseseră stăpânire pe ei, le circumscriseseră relațiile, le îngrădiseră mișcările. Acele produse monolitice ale forței umane se întorseseră împotriva creatorilor lor și-i biruiseră cu simț practic, instalându-se pe nesimțite ca reguli. Erau la fel de neascultătoare ca monstrul lui Frankenstein, însă purtaseră o campanie mult mai parșivă, un război ideologic de departe mai eficient.

China Miéville, Regele șobolan

85

chinezăriile reprezintă doar una dintre categoriile de eye-catchers din grădinile peisajere. Amplasate pentru a crea puncte de reper vizual în locuri de inflexiune a parcursului jardinier, adeseori pentru a susține un adevărat „narativ” etic sau estetic, pavilioanele de grădină răspundeau întotdeauna și unor funcțiuni obișnuite.

Kázmér Kovács, Peisaj cu grădină și casă

82

dincolo de felinar, casele de pe cealaltă parte a străzii. […] Acoperișurile, țiglele șubrede, roșul lor brut, invizibil din cameră. Dincolo de acoperișuri, clădirile uriașe care se înălțau în vestul Londrei, pătrățoase și impresionante. Dincolo de ele, un cer acoperit de nori, o masă compactă mișcătoare, care se răsucea și bolborosea și se năruia în sine, lăsând întregul neschimbat. Natașa cunoștea toate părțile acelei diorame. Dacă ceva ar fi lipsit sau ar fi fost schimbat, ea ar fi remarcat imediat. În schimb, vedea că totul era așa cum trebuia să fie și, prin urmare, nu vedea nimic. Cunoscându-i atât de bine calitățile, totul devenea invizibil.

China Miéville, Regele șobolan