145

o stradă îngustă, rămasă așa din timpuri vechi. Un fragment de stradă, de fapt. Fiindcă biserica așezată pe ea stă mare ca-n mijlocul drumului, iar drumul a trebuit s-o ocolească, înghesuit între flancul ei înalt de piatră și un șir de curți și case scunde. Unele rămase atât de modeste, de parcă n-ar fi de oraș. Altele, mai răsărite. Zidul cetății închide încă mersul străzii, dar dincolo de el se întrevede întinderea mai nouă a orașului, cu alte și alte case.

Advertisements

144

ca urmare a abstractizării spațiului locuit, până la sfârșitul secolului XVIII, „sensul «naturii» s-a inversat. Cândva, spațiul sălbatic era negativ: respingător, înfricoșător, și prin aceasta propice pentru asceză. Astăzi, acest spațiu e pozitiv: atrăgător, agreabil, frumos la vedere, sursă de plăceri. Într-un cuvânt, e un spațiu plăcut.”

Kázmér Kovács, Peisaj cu grădină și casă; Augustin Berque, Écoumène

142

se luminase devreme, ca de obicei. E adevărat, soarele nu era încă de trei sulițe pe cer, era numai de o suliță și jumătate, dar oricum era și asta nu-i de lepădat nicicând. Apele fluviului erau încă în pâclă, dar curând-curând negura se risipi, volbura se ridică (văzând cu ochii) spre nori și în port ai fi putut zări atunci caicele, remorcherele, pontoanele, bărcile pescărești. În larg, vasele cu abur. Erau de toate neamurile și din toate cotloanele pământului, de la soare-răsare și soare-apune, ba chiar și de mai departe. Veneau străinii în Vechiul Oraș, ca la o pleașcă – și nu se înșelau, dumnealor, defel -, să facă negoț, să iubească, să petreacă. Unii, domoli ca niște căprioare în păduri sau ca frunzele de dafin în grădini, alții țâfnoși ca mistreții – pe care nimeni, după câte știm, nu i-a văzut cu zâmbetul pe buze -, gata să-ți caute chichiță în tot ce faci. Mă rog, niște pramatii; nu merită să mai vorbim de ei.

Iordan Chimet, Închide ochii și vei vedea orașul

141

în depărtare, creste molcome de dealuri… un rând, și-nc-un rând, albastre, apoi verzi, cu păduri și pajiști.

un val mai aproape, urca și cobora cu înălțimea blocurilor… drepte, cazone, ca un zid între oraș și natură… un zid locuit.

înăuntru, orașul se învolbura în frunzișul dintre ale cărui ramuri se înălța unduios o spinare alburie, amintind de valurile dealurilor din depărtare… un monstru marin întins leneș în soare.

140

a city is said to be an assembly of people, a congregation drawn together to the end they may thereby the better live at their ease in wealth and plenty. And the greatness of a city is said to be, not the largeness of the site or the circuit of the walls, but the multitude and number of the inhabitants and their power. Now men are drawn together upon sundry causes and occasions thereunto them moving: some by authority, some by force, some by pleasure, and some by profit that proceedeth of it.

Giovanni Botero, The Greatness of Cities / The Reason of State, 1588/1606

139

libertatea de a fura. Îmi amintesc excursia de la Herești, cu istoricul norvegian, care voia să vadă un conac al unui boier român din familia Zamfireștilor, căsătorit cu o norvegiană. Conacul fusese primărie, gospodărie colectivă, depozit și multe altele, dar clădirea rezistase, rămăsese în picioare pe malul Argeșului, sub toate umilințele celor 50 de ani de comunism. Acum (în 1990, primăvara) avea ușile și cercevelele ferestrelor scoase, sobele, lambriurile și chiar podelele furate. Totul după revoluție, în libertatea de a fura. De altfel, Sanda Stolojan, moștenitoare a acestei ruine recente, povestește în Ceruri nomade despre un alt conac, al altei bunici, care după ’89 a dispărut cu totul, fiindu-i furate și cărămizile. Prin asociație, îmi vine în minte și dispariția școlii italiene de pe strada noastră din București. De ani de zile era închisă, crăpată, cu tencuiala căzută pe alocuri și în ’90 italienii au hotărât să o demoleze pentru a o reconstrui, dar tot ce se demola ziua dispărea noaptea (un altfel de Meșter Manole), iar în câteva săptămâni a rămas terenul gol, absolut gol, fără măcar amintirea școlii italiene. Un timp terenul a devenit groapa de gunoi a cartierului, apoi italienii au curățat locul și l-au împrejmuit cu un gard.

Ana Blandiana, Fals tratat de manipulare