114

pe traseul nostru obișnuit exista un cuib al Gazdelor, în culori ciudate și minunate, priponit, cu funii pârâitoare din mușchi, de o îngrăditură pe care Gazdele o făcuseră – din fandoseală – să semene cu unul dintre gardurile noastre din nuiele. Mă cățăram pe ea, în timp ce prietenii mei fluierau din intersecție.

China Miéville, Orașul ambasadei

111

în marginea aceea a orașului, piețele și cotiturile aleilor noastre erau la început întrerupte de geometriile bizare ale clădirilor Gazdelor; apoi acestea deveneau din ce în ce mai multe, până le înlocuiau complet pe ale noastre. Sigur că încercam să pătrundem în orașul Gazdelor, unde străzile își schimbau înfățișarea, iar zidurile din cărămizi, ciment sau plasmă lăsau loc unor materiale mai vii. Eram sinceră în acele tentative, dar mă simțeam împăcată știind că aveam să dau greș.

China Miéville, Orașul ambasadei

108

acea perspectivă era periculoasă atât pentru observator, cât și pentru oraș. Doar când o vedea din acel unghi începea să creadă că Londra fusese clădită cărămidă cu cărămidă și nu ieșită de-a gata din propria ei rațiune. Orașului însă nu-i plăcea să fie descoperit. Chiar în timp ce-l vedea clar drept produsul care era, Saul simți cum acesta se burzuluia la el. El și orașul se înfruntau față în față. El vedea Londra dintr-un unghi împotriva căruia orașul nu avea frontul deschis, într-un moment în care orașul era cu garda jos.

China Miéville, Regele șobolan

106

coboram iute pe trepte și umpleam cu mulțimea noastră rețeaua de străzi, trecând pe lângă automatele vagaboande ale orașului, cu animale alergând printre noi sau după noi, pe acoperișurile joase, și, cu toate că ne opream ca să ne cățărăm în copaci sau pe vițe, ajungeam în cele din urmă în spațiul dintre orașe.

China Miéville, Orașul ambasadei

103

în toate celelalte părți, zidurile care îl îngrădeau erau vulnerabile. Reprezentau pântecele clădirilor, moliciune sub carapacea estetizată. Nevăzându-le fațadele, era împrejmuit de întinderi mari și plate de cărămidă, geamuri care se deschideau la voia întâmplării pe întinderea pereților anonimi. Văzut din spate, luat prin surprindere, orașul își expunea latura strict funcțională.

China Miéville, Regele Șobolan

100

ca toți copiii, exploram cu atenție orașul nostru natal, fără zăbavă și conform unor anumite idei. În piață, mai mult decât tarabele, ne interesa o cămăruță creată prin scoaterea unor cărămizi dintr-un perete, aflată prea sus ca să putem ajunge la ea. Detestam piatra enormă care marca marginea târgului – piatră care fusese spartă și lipită la loc cu mortar (pentru un scop pe care nu-l cunosc) – și biblioteca, având creneluri și o armătură care mi se păreau nesigure. Tuturor ne plăcea colegiul, pentru pavajul neted din curtea sa, pe care jucăriile alunecau pe distanțe de mai mulți metri.

China Miéville, Orașul ambasadei

97

o curte de doisprezece pe doisprezece, plină de cărămidă și piatră veche sfărâmată, și înconjurată de spatele clădirilor. Într-o latură a curții, un gard de lemn nefinisat ascundea strada care flanca șantierul, iar deasupra gardului se înălțau zidurile vechi de cărămidă ale magazinelor și caselor antice. Saul ridică ochii spre acestea. În partea aceea, geamurile erau înconjurate de cadre mari din lemn, putrede, dar împodobite, făcute spre a fi admirate.

China Miéville, Regele șobolan